La nivelul unităților sanitare,unităților de asistență medico-socială și al unor unități închise, diagnosticarea infecției cu virusul SARS-CoV-2 se realizează conform metodologiei Institutului Național de Sănătate Publică prin recoltarea exsudatului nazofaringian și/sau orofaringian pentru detecție, prin metoda RT-PCR, a ARN SARS-CoV-2, respectând algoritmul de testare sau prin utilizarea testelor antigenice rapide.
În așteptarea confirmării sau infirmării diagnosticului de COVID-19, pacienții suspecți vor fi izolați în zone-tampon ale unității sanitare, unităților de asistență medico-socială și ale unor unități închise unde s-a ridicat suspiciunea de COVID-19 și au fost recoltate probele biologice (spital, secție de sp ital, cabinet medical) sau în spații special desemnate sau locații alternative atașate unităților sanitare, desemnate la nivel local, după caz. Pacienții vor fi izolați în camera individual cu grup sanitar propriu, în condiții de precauții pentru infecții cu transmitere prin secreții respiratorii sau prin aerosolizare (dacă se practică manopere generatoare de aerosoli: intubație orotraheală, bronhoscopie, ventilație non invazivă, gastroscopie, manevre de resuscitare), și vor primi asistența medical necesară pentru a nu li se agrava starea clinică. Personalul medical care efectuează manevre cu risc de aerosolizare, cu expunere crescută la infecție, va fi echipat corespunzător, conform recomandărilor Institutului Național de Sănătate Publică, referitoare la îngrijirea în secțiile de terapie intensive a pacienților pozitivi SARS-CoV-2.
Pacienții cărora li se recoltează exsudatul nazofaringian și/sau orofaringian în condiții de spitalizare de zi, în ambulatoriu sau în alte locații (centre de dializă, unități de asistență medico-socială și unități închise, domiciliu sau altele), vor respecta măsura carantinei, vor fi izolați de restul membrilor familiei/persoanelor din locație și vor respecta regulile igienice și îndrumările pentru persoanele carantinate/izolate, astfel cum sunt prevăzute în anexa nr.2 care face parte integrantă din prezentul plan, sau deciziile primate de la direcțiile de sănătate publică/ medical de familie/ medical currant până la primirea rezultatelor, în condițiile în care pentru diagnosticul de laborator s-a efectuat RT-PCR pentru detecția ARN SARS-CoV-2.
Pentru diagnosticul simptomaticilor, conform definiției de caz, în unități sanitare, unități de asistență medico-socială și unități închise, se pot utiliza teste RT-PCR sau teste rapide de detecție a antigenelor SARS-CoV-2. Pacienții cu rezultat pozitiv la testul rapid vor fi izolați imediat în zonele COVID; pacienții cu rezultat negative la testul antigenic rapid și care prezintă simptome suggestive pentru infecția cu SARS-CoV-2 conform definiției de caz vor fi retestați prin metoda RT-PCR. Aceștia vor fi menținuți în zona-tampon dacă prezintă simptome care necesită spitalizare; dacă nu necesită spitalizare, acești pacienți vor fi lăsați la domiciliu până la primirea rezultatului RT-PCR.
Persoanele depistate la testarea RT-PCR sau prin utilizarea testelor antigenice rapide cu rezultat pozitiv pentru SARS-CoV-2 contactează și informează medical de familie despre ipostaza în care se află, inclusive cu privire la locul în care au decis să se izoleze. Medicul de familie are obligația luării în evidență și monitorizării stării de sănătate a persoanelor respective și transmite direcției de sănătate publică fișa de monitorizare a persoanei izolate.
Confirmarea afecțiunii COVID-19 se face fie prin identificarea prin RT-PCR a ARN SARS-CoV-2, fie prin teste antigenice rapide în produsele biologice recomandate (exsudat nazal, exsudat faringian, spută, lavaj bronșic), așa cum este precizat în Metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus, elaborate de către Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică. Pacienții simptomatici cu rezultat negativ la testul antigenic rapid care prezintă simptome suggestive pentru infecția cu SARS CoV-2 conform definiției de caz vor fi retestați prin metoda RT-PCR. Pentru pacienții simptomatici cu un test cu ARN SARS-CoV-2 nedetectabil se infirmă afecțiunea COVID-19. Pacienții simptomatici și cu imagine radiologică/CTsugestivă, fără altă cauză aparentă, vor fi ținuți în izolare și li se va efectua un alt test pentru detecția ARN SARS-CoV-2 la interval de circa 48 de ore de la primul test.
Pacienții internați în spitalele de faza I,a II-a sau suport, atunci când devin afebrili, cu ameliorare semnificativă clinică, fără a mai aștepta un rezultat negative pentru SARS-CoV-2, pot fi transferați în unitățile de izolare și tratament sau în locații alternative atașate unității sanitare, pot fi externați la domiciliu sau la o locație alternative declarată, în condițiile izolării persoanei față de ceilalți membri ai familiei.